Fundația Civitas Odorheiu Secuiesc

Despre noi

Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă Odorheiul Secuiesc urmăreşte stimularea dezvoltării locale şi regionale, prin mobilizarea și sprijinirea societății civile, a structurilor publice și private.
Pentru realizarea acestei misiuni, Civitas şi-a stabilit drept obiective:

  • Dezvoltarea resurselor umane;
  • Întărirea capacității instituționale;
  • Identificarea și stimularea inițiativelor publice, private și a societății civile;
  • Facilitarea cadrului de cooperare;
  • Identificarea accesului la finanțări.

”Avem menirea individuală și comună, de-a sluji cu cinste și cu loialitate aceea comunitate, națiune și pământul natal, unde ne-am născut și nu din întâmplare.  Proiectarea, ajutarea și realizarea unor dezvoltări responsabile și eficace – care sunt și în placul bunului Dumnezeu ne-a preocupat totdeauna și ne-a dat și de lucru, astfel Civitas-ul de 30 de ani, a fost factor determinant la multe proiecte model, care trăiesc și în prezent.” – Orbán, Árpád Director Regional

Noi, în toți acești 30 de ani cu biroul de la Odorheiu Secuiesc, am realizat proiecte inedite (de valoare), cum ar fi dezvoltările pe Fructul Secuiesc (Székelygyümölcs), pe Plante Medicinale, pe domeniul economiei sociale, în spațiul rural, la administrațiile publice locale, etc., iar cele mai importante rezultate al acestor inițiative au fost, că mulți oameni și comunități au recâștigat încrederea în propriile forțe, bazându-se pe  rădăcinele și valorile proprii.  Ne-am dorit și ne dorim să fim parteneri activi și în continuare pentru un viitor mai moral, mai uman și mai viabil, cu o solidaritate și o autogestiune exemplară, cea ce va putea ține comunitățile locale în mijlocul furtunilor lumii globale și de aici se poate reconstrui viața în continuu.